A fost odat-un Copilaş
A fost odat-un Copilaş născut într-o livadă,
În grajd, afară din oraş ... și-atât era de drăgălaş
Că mii şi mii de îngeraşi s-au coborât să-L vadă.
În noaptea-n care S-a născut s-a-nfiorat pământul.
Cu cântec Cerul s-a umplut și crai din loc necunoscut
îngenunchind, când L-au văzut I-au sărutat veșmântul.
Apoi trecut-au rând pe rând ca ceasurile anii.
Creștea copilul cel plăpâd Curat, Frumos, Cuminte, Blând...
Dar Îi creșteau cu negru gând și Iuda și dușmanii...
El aduna copiii buni în jurul Lui grămadă.
Din stele le-arăta cununi și sori frumoși și mândre luni.
Și le-arăta cu drag minuni cum n-au mai fost să vadă.
El îi iubea cu-atâta dor iar ei la fel pe Dânsul
De-aveau vreun pas în viața lor vreo cerere, vreun plâns, vreun dor,
El le-ascultă, și iubitor le alina tot plânsul.
Îi învața cântări de sus din cealaltă lume.
Ei ascultau cu gândul dus cântări cum nimeni n-a adus
povești cum nimeni n-a mai spus de zări cu dulce nume.
Dar într-o zi s-au adunat dușmanii plini de ură.
L-au prins, L-au dus și L-au legat cu spinii L-au încununat
și L-au lovit și L-au scuipat și Fata I-o bătură.
Pe cruce-apoi L-au răstignit cu doi tâlhari alături
și în mormânt pecetluit L-au pus... apoi L-au străjuit..
Dar El era din cer venit și-a biruit mormântul.
Puteri nespuse El avea pe toți să-i nimicească,
dar n-a voit, El suferea că-n mila Lui pe toți vroia
prin crucea Lui, prin moartea Sa de iad să-i mântuiască.
...El a-nviat și sus în cer 'nălțatu-S-a-n mărire.
Dar mila multelor dureri L-aduce către cei ce pier
și El coboară când ei cer la dânșii, cu iubire...
Că-n vremea despre care spui curând El iarăși vine
să-i ia la El în cer pe-ai Lui Acolo unde jale nu-i...
Iisuse, când o să-i adui Te-ndură și de mine…