Noi suntem cei trei păstori - florile dalbe
Noi suntem cei trei păstori - florile dalbe,
și-am venit aici din zori - florile dalbe.
Că un înger sfânt ne-a spus - florile dalbe, că azi s-a născut Iisus - florile dalbe,
Împăratul cel de sus - florile dalbe
Am venit și L-am aflat - florile dalbe,
Pe păstorul minunat - florile dalbe.
Iată-L pe Păstorul Blând - florile dalbe,
lângă Maica Sfântă stând - florile dalbe,
și vin îngerii cântând - florile dalbe.
- Spuneți cine sunteți voi - florile dalbe,
crai frumoși în haine noi - florile dalbe,
cu cunună de-mpărați? - florile dalbe,
Și la iesla ce căutați? - florile dalbe.
Ori veniți să vă-nchinați? - florile dalbe.
- Noi venim din Răsărit - florile dalbe,
Steaua ne-a călăuzit - florile dalbe.
Și-am venit cu dor nespus - florile dalbe,
să ne-nchinăm lui Iisus - florile dalbe,
Împărat venit de sus - florile dalbe.