Astăzi vin să-mi plec genunchii
Astăzi vin să-mi plec genunchii
Înaintea ieslei Tale,
Copilaș din altă lume,
Obosit de frig și cale.
Și-mi plec inima și fața,
Copilaș din zare-albastră,
Și mă-nchin cu umilință,
Călător prin lumea noastră!
Nu am smirnă ca și magii,
Nici tămaie și nici aur,
Lacrimile pocăinței
Îmi sunt singurul tezaur!
Ți le-aduc acum 'nainte
Cu sfială și rușine,
Copilaș venit din ceruri
Să porți Crucea pentru mine!