Curând îmi vei lua

Curînd îmi vei lua lumina din locul unde arde-acum şi-ai să mi-o duci să-mi lumineze doar mie-nsinguratul drum toţi cei ce-au început să-ntoarcă, sătui privirea dinspre ea puţină vreme, n-aibă grijă, - şi-apoi nici n-o vor mai vedea. Le va rămîne numai locul pustiu din care-au dispărut spre care cînd şi cînd să-ntoarcă doar va apare ce-a trecut sau cu vreo rază de nădejde căutîndu-şi sprijin în zadar - atunci putea-vor să-şi tot ceară iertare unui gînd amar! Sînt cel din urmă, mi se pare, ce apăr duhul cel dintîi un zid în calea rătăcirii, - dar nu mult am să mai rămîi ceilalţi ai mei toţi sînt morminte şi raze într-un rai slăvit curînd voi fi şi eu acolo, - vă las la cel ce l-aţi primit. Un alt isus, alt duh şi altă învăţătură v-aţi ales cu astea vă veţi strînge sigur, curînd un blestemat cules. Eu am să-mi iau plîngînd trecutul cu steaguri şi cu-naintaşi căci Cerul nu vă crede vrednici să-i mai aveţi nici un urmaş. Au să mă plîngă poate cele cinci străzi cu cîte-un nume sfînt dintr-un oraş în care Oastea mai are numai un mormînt vor mai voi să mă oprească, poate-un uitat, sau poate doi ce, chiar mergînd în prăbuşire, din cînd în cînd privesc napoi. Dar calea mea e hotărîtă şi timpul meu s-a isprăvit rămînă Absalom stăpînul peste-un Ierusalim orbit. Petrece-ţi duh al uzurpării, cîntînd cu gură largă-acum căci dedesubtul tău e focul, iar pe deasupra ta e fum!...