La urma-urmei se alege

La urma-urmei se alege cel înţelept şi cel nebun, cel ce-a ştiut alege bine cîte răsar din cîte-apun. Atunci, în Ziua Judecăţii, va arăta pe veci Hristos, cine-a ştiut alege bine între-nşelare - şi folos. Să nu te duci atunci la veşnicele munci fii astăzi credincios şi-alege-L pe Hristos. La urma-urmei se arată ce este aur sau gunoi, cînd flăcările ne vor cerne pe fiecare dintre noi atunci o să se vadă veşnic cine-i sărac şi cine-avut cine-a ştiut alege astăzi şi cine-i cel ce n-a ştiut. La urma-urmei au să vadă toţi cei ce merg pe-al lumii vad, ce scurt e rîsul lor de astăzi ce veşnic va fi plînsu-n iad. Nu plîngeţi voi cei rîşi de lume ci suferiţi lîngă Hristos la urma-urmei voi veţi strînge cel mai nebănuit folos.