Când cel gol strigă
Cînd cel gol strigă: îmi e frig
sau cel fricos: mi-e teamă
sau cel căzut: pe nimeni n-am,
- pe mine-atunci mă cheamă.
Pe mine, pe tine, pe noi
ne cheamă cei flămînzi şi goi
să facem atunci tu şi eu
ce porunceşte Dumnezeu.
Să nu putem închide-atunci
nici ochii şi nici mîna
cum nu-şi închide de-nsetaţi
izvorul ei fîntîna.
Să dăm şi singurul bănuţ
şi ultima putere
căci sub aproapele căzut
Hristos e Cel ce cere.
Atunci şi cînd vom merge noi
la Veşnica Lui Casă
ne va deschide Însuşi El
cu-o Faţă bucuroasă.