Numai pentru Tine

Numai pentru Tine soarele răsare, crinul înfloreşte inima tresare, apele suspină primăvara vine totul e lumină - numai pentru Tine, numai pentru Tine Scump Iisus, Drag Iisus numai pentru Tine. Numai după Tine ochii-mi lăcrimează, inima-mi aleargă, mîinile-mi lucrează, masa mi se-ntinde, gîndul mi se-aţine, dragostea-mi aşteaptă, - numai după Tine, numai după Tine Scump Iisus, Drag Iisus numai după Tine. Numai pentru Tine spicul se desface, mărul se roşeşte, strugurul se coace, cerul îşi deschide, sînul pentru mine, Tatăl mă primeşte - numai pentru Tine, numai pentru Tine Scump Iisus, Drag Iisus numai pentru Tine.