Tot ce-am cântat cândva

Tot ce-am cîntat cîndva mai dulce şi tot ce-am plîns cîndva mai drag, îmi vor învinui cuvîntul dac-am să pot să mi-l retrag. Tot ce mi-ai dat umplîndu-mi casa şi lumea şi vecia mea, mi-ar arde mîinile şi gura Iisuse, dacă Ţi-aş tăcea. Tot ce-a fost martor fericirii din zi şi noapte, ani şi ani şi prietenii iubirii mele - mi-ar fi cei mai aprinşi duşmani. Tot ce-a spus gura mea mai dulce şi mi-a scris mîna mai frumos, s-ar face cel mai aspru blestem dacă Ţi-aş fi necredincios. Tot frigul meu şi toată foamea şi sărăcia din trecut m-ar blestema ca pe-un nemernic dac-aş uita, ce mi-ai făcut. Ruşinea toată, şi noroiul ce-al Tău sărut mi le-a spălat, s-ar prăbuşi în veci pe mine dac-aş uita - ce Tu mi-ai dat!