Nu mi-a rămas din toate

Nu mi-a rămas din toate
iubirile ce-aveam
decît Tu Doamne Singur
mai drag ca tot ce am.
Nu mi-a rămas comoară
din tot ce-am prețuit
decît Iisuse, una:
Cuvîntul Tău Iubit.
Nu mi-a rămas din gînduri
și doruri de demult
decît Iisuse, unul:
statornic să Te-ascult.
Nu mi-a rămas din lacrimi
din cîte le-am vărsat
decît Iisuse-acelea
ce ție ți le-am dat.
Din cîtă dărnicie
am împărțit mereu
mi-a mai rămas ce nimeni
nu știe ce-am dat eu.
și din cîntări din toate
nu am decît pe-acea
ce n-o să știe nimeni
cîntînd-o că-i a mea!