Suim plângând adesea

Suim plîngînd adesea în drum spre Gheţimani şi tot ţinutul parcă e-un plîns de mare jale, dar nu ştim că la slavă s-ajunge prin duşmani şi nici că la-nviere ieşim pe-a crucii cale. Azi curge-n taină plînsul acelor ce sînt muţi şi geamătul acelor ce nu pot să vorbească, dar mîine ei cînta-vor pe vecii netrecuţi Hristos o să-i sărute în slava Lui cerească. Rugaţi-vă ca ochii să vi se facă sori cu care să pătrundeţi prin noaptea ce mai este ca trupu-acesta şubred să vi se-mbrace-n zori cu trupul nemuririi - sosită fără veste. Noi plîngem după Domnul - dar şi El după noi Mireasa Lui Îl cheamă, - dar şi El cum o cere! - o, fericită clipă: unirea Celor Doi şi Nunta ce va-ncepe cu Prima Înviere!