Să retrăim minunea

Să retrăim minunea frumoaselor izbînzi din anii tinereţii cu steaguri fluturate cînd tremurau toţi leii înfrînţi de mieii blînzi cînd răsunau toţi munţii de imne-nflăcărate. Să retrăim fiorii frumosului elan cînd apăsam pe pluguri în lung şi-n lat, pe creste cînd greul grîu de aur mustea în orice lan umplînd de veselie hotarele aceste. Să retrăim căldura frumosului sărut cu gene-nlăcrimate şi inimă fierbinte cînd mai de preţ ca fraţii nimic nu ne-a părut cînd ne spuneam iubirea în lacrimi nu-n cuvinte. Să reaprindem iarăşi frumosul foc de-atunci să ardă-n noi hăţişul de-ncredinţări străine să ne simţim cu toţii din nou ca nişte prunci ce-ngenuncheaţi cu mama învaţă să se-nchine. Atunci gusta-vom iarăşi frumoasele izbînzi din sfînta ostăşie cu steaguri fluturate şi fraţii ce sfîşie - vor fi iar fraţii blînzi şi genele cu ură - iar gene-nlăcrimate.