Acum slobozi în pace

Acum slobozi în pace pe robul Tău Stăpîne spre-odihna cea de astăzi şi slava cea de Mîne c-ajunge ura nopţii şi-a vînturilor ace şi arşiţa vegherii - slobozi-mă în pace! Tu ştii că n-am cui plînge şi nu mai am cui spune aici zadarnic graiul ar fi să-mi mai răsune s-au obosit de mine destui - şi nu le pasă de-ajuns e-acum Stăpîne, - slobozi-mă acasă! Ajunge a vegherii singurătate lungă, şi-a bătrîneţii trudă, - Stăpîne Sfînt, ajungă, cenuşa jertfei arse pe-altar întreagă-mi zace dezleagă-mă Stăpîne şi mă slobozi în pace! Spre alţi profeţi şi-ndreaptă acum cei de-astăzi faţa Stăpîne, fă-le parte de-aceia cu povaţa pe mine iată lumea tot mai oprit mă ţine ajungă-acum Stăpîne - slobozi-mă la Tine. Ai mei s-au dus cu toţii în ţărînă şi-n lumină şi ce-ar mai fi Stăpîne aici să mă mai ţină: de dulcea Ta Lucrare la nimeni nu-i mai place de alţi hristoşi vrea lumea, - slobozi-mă în pace...