Nu-ți este ție-ngăduit
Nu-ți este ție-ngăduit
să rupi oprita floare
dorința nepermisă-n veci
te ustură și doare.
Nu-ți este ție-ngăduit s-aduni
o pîine fără muncă
cinstită pîinea să-ți mănînci,
e-o veșnică poruncă.
Nu-ți este ție-ngăduit
să știi ce Taină-ți zăvorăște
tot ce descoperi ispitind,
doar chinul ți-l sporește.
Nu-ți este ție-ngăduit să faci
ce Mila nu te lasă
tot bunătatea este-n veci
cununa cea frumoasă.
Nu-ți este ție-ngăduit s-ascunzi
de alții-a ta lumină
vărsată darnic ploaia ta
se-ntoarce-n mare plină.
Nu-ți este ție-ngăduit să-L uiți
pe Dumnezeu vreodată
ci Lui să I te dăruiești
cu-a ta iubire toată.
și-atunci când va fi-nlăturat
ce-i văl de peste toate
va strînge și-nfrînarea ta
comori nestrămutate!