Ce-ndurerat mă duc

Ce-ndurerat mă duc din locul acesta unde-am ars aşa cu toată inima mea stoarsă de tot ce-a fost frumos în ea. Ştiam că trebuie o jertfă - şi-am dat-o pe a mea mereu spre orişicine mi-a cerut-o cum I-o dădeam lui Dumnezeu. Am vrut să-mi fie fraţii liberi de orişice robie grea iar libertatea cere jertfă - şi eu vrut s-o dau pe-a mea. Ştiam că e pustiu aicea - dar un aşa amar pustiu că nu mai răsuna ecoul nici unui singur sunet viu. Şi-a trebuit strigat Cuvîntul cu disperare de nebun - şi-acum cînd jertfa-i arsă toată - o, ce puţini pricep ce spun! Mai este oare vreo nădejde să se mai nască-un disperat să-nalţe-aşa nebun lumina, cu orice jertfă neapărat? Sau nu mai sînt decît cuminţii ce-şi caută lor firesc folos - O, Singuraticul, Străinul şi-ndureratul meu Hristos!