O, numai Tu

O, numai Tu Sîn Dulce al Tatălui Preabun mă mai primeşti cu milă acum cînd vin acasă şi numai Tu-mi ierţi vina cu mersul cel nebun şi risipirea vieţii pe calea dureroasă. Nici casa neuitată ce m-a crescut duios dar din a cărei braţe m-am smuls cu vrăjmăşie nici dulcea ei portiţă trîntită mînios nu-mi pot ierta plecarea spre marea pribegie. Nici fratele mai mare rămas nedespărţit ce n-a făcut ruşine familiei iubite nu poate să mă ierte chiar dacă-ntors zdrobit cu toată-mpovărarea păcatelor plătite. O, numai Voi Dragi Braţe mă ştiţi cuprinde lin Voi ştiţi ce grea-i mustrarea ce-o dă o-mbrăţişare Voi aţi topit din mine tot eul meu străin şi mi-aţi născut fiinţa cea nouă din iertare. Nu-ţi pară rău Iubire că nu m-ai pedepsit că nimeni nu mă poate mai pedepsi ca mine şi nu-i mai grea căinţă ca-n sufletul zdrobit cînd dragostea-l sărută spălîndu-l de ruşine!