O, cerul meu cel tânăr

O, cerul meu cel tînăr dă-mi haina de lumină cu care să mă apropiu învrednicit de Soare şi slobodă intrare pe Poarta Ta Divină şi harfa cea de aur - spre veşnica-Ţi cîntare. Cu strigăt de izbîndă să mă avînt în tine lăsînd în urmă trupul cu lumea lui uitată - ca razele de aur fă inul de pe mine şi dă-mi pecetluirea pe fruntea sărutată. Iubirii dă-mi unirea mai dulce ca aceia cînd cele două raze erau ne-ntoarse încă, nainte de-ncolţire, nainte de scînteia ce le-a ivit lumina din noaptea lor adîncă. Ce n-a-nţeles pămîntul, ce nu putea-nţelege slăveşte Tu, cum lumea nici nu putea să ştie ce-a stat ascuns de lume, oprit de-ngusta-i lege înalţă Tu, cinstindu-i eterna cununie. Cîntările trimise, Iisuse înainte îmbracă-ni-le toate în straie strălucite şi şoaptele nălţate de dragostea fierbinte ni le-nfăşoară veşnic în haruri împlinite. Nemaiavînd aicea nimic să ne reţină să-Ţi revărsăm Acolo în veci recunoştinţa că-n lumea de primejdii, de fiare şi de tină Tu ne-ai păstrat curate, iubirea şi credinţa!