Ca un ascuns mărgăritar

Ca un ascuns mărgăritar e-al mîntuirii mare dar, ferice-acel ce l-a găsit păstrîndu-l pînă la sfîrşit. Ca un tezaur de mult preţ e-al mîntuirii dar măreţ, ferice-acel ce l-a aflat şi-l ţine-n cugetul curat. Ca mirul cel cu bun miros e-al mîntuirii dar frumos, ferice sufletul acel ce l-a primit şi-l poartă-n el. Ca un izvor curat şi plin e-al mîntuirii har divin, ferice sufletul smerit ce bea din el necontenit. O suflet drag dac-ai aflat al mîntuirii dar curat dă tot ce ai s-o poţi păstra că nu-i nimic mai scump ca ea.