Când simt că s-apropie
Cînd simt că s-apropie furtuna
şi văd în jurul meu norii grei,
la rugăciune alerg întotdeauna
şi-atuncea iar primesc pacea ei.
Cînd simt că s-apropie-ncercarea
şi văd în faţa mea alt calvar
în rugăciune-mi caut alinarea
şi-atuncea iar mă simt plin de har.
Cînd simt că s-apropie-o ispită
şi văd pîndind în jur alt păcat
la rugăciune alerg şi-ntărită
mi-e inima prin ea ne-ncetat.
Cînd simt că s-apropie plecarea
şi văd că sînt în drum spre sfîrşit,
în rugăciune-mi caut alinarea
şi-atuncea pot s-aştept liniştit.
Fii binecuvîntată rugăciune
alin şi scut şi har luminos,
păstrează-ne mereu curaţi şi du-ne
prin toate-nvredniciţi de Hristos.