Acolo de unde
Acolo de unde cei duşi au sosit
nu-i lună, nici stele, nici soare,
dar nu e niciunde Hristos mai Slăvit
mai Viu, mai Puternic, mai Mare...
Acolo-n cuptorul ce arde nestins
pier urme şi visuri şi feţe,
dar sufletul gustă din cerul atins
divinul trăirii măreţe.
Acolo-n căinţa şi-n plînsul amar
mor patimi, dorinţi şi păcate,
dar sufletul iese din marea de jar
ca faţa luminii curate.
Acolo se-ngroapă deşartele-averi
cu scrumul trăirii deşarte
dar sufletul strînge din chin şi tăceri
comori care trec peste moarte.
- De-acolo v-aducem cu chip strălucit
minuni şi-adevăr şi cîntare
şi calea aflată şi preţul plătit
şi harul re-ntors în Lucrare.
Hristos să vă facă mai treji să păstraţi
solia Lucrării curate
nicicînd să nu-nfrîngă iubirea de fraţi
plecări, rătăciri şi păcate.
Hristos să vă facă odoare de preţ
în slujba Lucrării sfinţite
s-ajungeţi la slava Eternei Vieţi
urmaţi de mulţimi nesfîrşite.