Deschid a nu ştiu câta oară

Deschid a nu ştiu cîta oară fereastra-n noaptea cea adîncă, deschid Iisuse, dar afară tot noapte-i şi-ntuneric încă. Cu ochii obosiţi de veghe privesc în zarea de cenuşă dar cerul peste tot în zeghe şi peste zare tot cenuşă. Ascult, şi parc-aud blesteme şi plîns şi ceva ce se frînge... - Nu-i vîntul, vîntul altfel geme nu-i ploaie, ploaia altfel plînge!... Privesc şi parcă-nlănţuite trec mii şi mii de umbre supte - ce stinşi li-s ochii din orbite la jertfele acestei lupte! Înfiorat mă strîng în şoapte şi ard pe-un rug de rugăciune ce noapte-i Doamne... ce mai noapte şi inima ce taine-mi spune!...