Doamne, nu sânt vrednic

Doamne, nu sînt vrednic să-mi înalţ spre Tine ochii ce-au sclipire încă spre ispite, mîinile ce-au încă urme de ruşine, buzele ce-au încă vorbe nesfinţite... Doamne, nu sînt vrednic să-Ţi dezleg cureaua încălţării Tale cînd îmi vii în casă, peste-a Tale glezne albe cum e neaua lacrimile mele negre urme lasă. Doamne, nu sînt vrednic de a Ta-ndurare c-am deschis ispitei inima curată... - Tu i-ai dat în flăcări inimii iertare dar ea nu-şi mai iartă vina niciodată. Doamne, nu sînt vrednic nici de-o mîngîiere c-am lăsat în alţii lacrimă şi rane, buzele iubirii le-am udat cu fiere mîinilor blîndeţii le-am bătut piroane. Doamne, nu sînt vrednic... dar cu ce-ndurare mă-nconjori cu flăcări, mă hrăneşti cu jale şi m-adapi cu lacrimi, pentru clipa-n care vor culege îngeri, rodul trudei Tale!...