La pomul Cunoştinţei
La pomul Cunoştinţei, o, dacă n-aş fi-ajuns...
- opritul fruct pe lume să-mi fi rămas ascuns,
frumosul pom cu fructul plăcut şi-otrăvitor
mi-a tulburat fiinţa cu patimă şi dor!
O, dacă-atunci cînd mîna şi ochii mi-am întins
să nu-l fi-ajuns şi fructul să nu-l mai fi atins...
- ce-i Binele sau Răul nicicînd n-aş fi ştiut
şi-azi n-aş gusta osînda ştiind că n-am făcut,
nu m-ar zdrobi povara răspunderii acum
că n-am făcut ce-n urmă ştiam şi ce şi cum.
O, de ştiam că fructul spre care mă întind
îmi va trezi dorinţa tot pomul să-l cuprind,
c-o să mă-ntind cu chinuri nespuse tot mai sus
şi fără-a ţine-n seamă demult hotarul pus...
c-am să mă-mbăt de setea cunoaşterii aşa
că n-am să fiu vreodată îndestulat de ea,
cu sînge şi cu lacrimi plătind, mereu plătind,
mai sus şi mai departe căuta-voi să mă-ntind
ştiind ce jertfe grele se cer să dau ca preţ,
- şi totuşi fără grijă să caut mai îndrăzneţ!...
Dar ce va fi cînd pomul va fi cules întreg,
sau fructul cel din urmă permis, am să-l culeg?