De unde ai în tine?
De unde ai în tine pămîntule strămoş
lumină-atît de albă şi sînge-atît de roş
cît pui în crinii candizi şi-n trandafirii-aprinşi?
- din inima fierbinte a fraţilor ne-nvinşi!
De unde ai în tine pămîntule străbun
miros atît de dulce şi gust atît de bun
cît pui în pîinea caldă şi-n strugurii culeşi?
- din inima cea bună a fraţilor aleşi!
De unde ai în tine pămîntule hain
atîta fiere neagră şi-atît amar venin
cît pui în iarba morţii şi-n fructul blestemat?
- din inima-nrăită de frate dezbinat!
De unde ai în tine pămîntule vrăjmaş
miasma-nveninată şi mustul ucigaş
ce-l pui în tot ce-i putred, urît şi-otrăvitor?
- din inima şerpească de frate vînzător!
... O, sfînt pămînt al Tihnei, fii binecuvîntat
sporească-ţi Domnul pîinea şi vinul cel curat;
dar sterp să fii tu veşnic, pămîntule vrăjmaş
nici şarpele, nici Iuda să n-aibă-n veci urmaş!