Ce dulci sânt două vorbe

Ce dulci sînt două vorbe-n lume aceste două: merg acasă - cu ce lumină-ţi umplu ochii şi ce fior în piept îţi lasă! Ce miere îţi aduc pe buze şi umezire pe pleoape, cînd spui aceste două vorbe cu harul cît în ele-ncape. ... Ce dureroase sînt, - ştiu numai acei înstrăinaţi departe şi-a căror inimă zdrobită n-o să le spună pîn-la moarte. Ce fericite sînt, - ştiu numai acei a căror lanţ se rupe şi pot zbura cîntînd cu lacrimi spre-aceste două vorbe scumpe. Ce scumpe sînt, vom şti noi numai cînd uşuraţi de tot ce-apasă din cea mai lungă despărţire pe veci ne vom întoarce-Acasă!... 143 - Au trecut ca norii anii Au trecut ca norii anii vremea i-a mînat spre munţi, peste tîmple cern castanii floarea perilor cărunţi. Tot mai mult rămîne-n urmă şi nainte mai puţin, prin a lumii nouă turmă eşti străin, tot mai străin... Cei porniţi cu tine-odată pe-al vieţii drum, s-au dus, tu cu zarea-nsingurată lîncezeşti dup-un apus... - Tot nu vezi nimicnicia celor după care-alergi? tot nu crezi în veşnicia locului spre unde mergi? - Dacă este după moarte viaţă-n care n-ai crezut ce vei face-n veci departe şi pe veci de veci pierdut?