Înţelepciune, Maică Sfântă

Înţelepciune, Maică Sfîntă ce-mi îndrumezi cărarea mea rămîi de mine mai aproape cînd munţii-s nalţi, iar noaptea-i grea. Învaţă-mă că nu-s pe lume comori mai mari şi mai de preţ ca cele ce le dă credinţa smeritei şi-nfrînatei vieţi. Învaţă-mă să n-am prieteni mai buni şi mai aleşi ca cei ce n-au nici duhul linguşirii nici pofta laudei în ei. Învaţă-mă că nu-i cunună mai scumpă ca un cuget drept, nici tron mai nalt ca umilinţa, nici dar ca sfatul înţelept. Învaţă-mă nu după vorbe pe cei ce-i văd să-i preţuiesc să-i simt prin duh în adîncime şi prin tăcere, ce gîndesc. Învaţă-mă ca părtăşia să nu mi-o dau oricui uşor, să-i cred pe toţi după măsura răbdării-n încercarea lor. Învaţă-mă ca Adevărul să-l recunosc şi să-l pătrund să-l îngrădesc şi cînd mă mustră să-l apăr şi cînd nu răspund. Înţelepciune, Maică Sfîntă învaţă-mă s-aleg de-acum comorile de aur veşnic nu cele de-amăgiri şi fum!