Trezeşte-te de dimineaţă
Trezeşte-te copile
din somn de dimineaţă,
mai limpede ţi-e mintea,
mai bine se învaţă!
Trezeşte-te copile
tot mai de dimineaţă
şi cînd te cheamă Domnul
să mergi cu El în viaţă.
Trezeşte-te copile
cînd vine-o rea povaţă
să nu asculţi păcatul
să nu-l urmezi în viaţă.
Trezeşte-te copile
cînd vei greşi-n viaţă
la început te-ntoarce
mai bine-i dimineaţă.
Trezeşte-te-nainte
de-a te trezi sub gheaţă
de tînăr vin-la Domnul
mai bine-i dimineaţă.