Duhule Sfânt, du-mă

Duhule Sfînt, du-mă pe-acel munte nalt de-unde se zăreşte Ţărmul Celălalt cu Ierusalimul cel Ceresc şi Nou şi-al Cîntării Sfinte negrăit ecou. Dă-mi să-i văd frumseţea strălucind în zori mai înalt şi dulce decît mii de sori porţile-i de aur cu străjeri divini stînd în desfătarea Veşnicei Lumini. Să-i văd Rîul Vieţii ce de-adînc Cristal plin cu Pomul Vieţii pe-orişicare mal şi cu Tronul Slavei dulce strălucind ale Veşniciei roiuri fericind. Şi dă-mi harfa de-aur cu ecou de-argint şi dă-mi mîini de înger corzile-i s-alint şi dă-mi chip de soare şi veşmînt de in Noua Ta Cîntare să Ţi-o nalţ divin... ... Dar Duhule Sfinte, fă-mă pînă-atunci să trăiesc în toate sfintele-Ţi porunci ca în Marea Clipă cu venirea mea Sfînta-mpărăţie să mă-aştepte-n ea!