Ce neagră-i Poarta asta

Ce neagră-i Poarta asta la care stai acum şi-ai vrea să fugi s-o-nconjuri, dar nu mai ai alt drum cărarea ţi se-nchide, napoi ţi-e drumul frînt şi baţi la Poarta neagră tu singur tremurînd. - Cine-i? - întreabă solul de dincolo de zid - ce fapte-aduci cu tine, - spre unde să-ţi deschid, cui i-ai slujit în viaţă, ce roade-aduci din ea, răspunde-acum? - e clipa răspunderii cea grea! ... Tu cel ce-n Poarta neagră poţi orişicînd s-ajungi de ce vrei chiar şi gîndul acesta să-l alungi de ce crezi că se poate ca negîndind la ea poţi ocoli sfîrşitul şi n-ai ajunge-aşa? Ce gînd nebun e-acela că poţi s-o ocoleşti ori să-i amîni sfîrşitul nevrînd să te gîndeşti te vei trezi deodată la Poarta asta grea şi doar spre focul veşnic se va deschide ea! Primeşte sfatul care te-ndeamnă chiar acum să te împaci cu Domnul cît eşti cu El pe drum iertat de-al Lui Sfînt Sînge poţi merge fericit din Marea Poartă Albă la Rai ai fi primit!