Se-aude, pe ulița satului meu
Se-aude, pe ulița satului meu,
Un ropot zorit de copite...
O voce... un glas care-l știu numai eu...
Un chiot de doruri cumplite...
„E, poate, Iubitul... e, poate, chiar El!...
Nu-mi spune că-i vântul, străine...
/ Căci, azi, eu zic: „Poate..."
și mâine la fel,
Dar poimâine-i sigur că vine! /(bis)
„Copilă, Mireasă, ce Mire aștepti?
Nu-i nimeni din cer ca să vie...
Zadarnic, spre uliță ochii ți-ndrepți,
Căci ulița ta e pustie...
De când adormiră parinții străbuni,
Stau toate la fel neschimbate;
/ Ce chiot auzi tu!
Ce stranii minuni!
Ce glas de vedenii ciudate?" /(bis)
Se-aude, pe ulița satului meu,
Un glas peste lumea deșartă;
Și, iată, un tânăr ce-l știu numai eu,
Se-aruncă din șa langă poartă.
E, poate, Iubitul... e, poate, chiar El!...
Nu-mi spune că-i vântul, străine...
/ Căci azi, eu zic: „Poate..."
și mâine la fel,
Dar poimâine-i sigur ca vine!... :/(bis)