Vin prorocii mincinoşi
Vin prorocii mincinoşi tot mai mare gloată
numărul şi felul lor umple lumea toată
gurile li-s tot mai largi pline de minciună
şi la ei cei înşelaţi tot mai mulţi se-adună.
Vin prorocii mincinoşi, duhurile rele
îi tot scot, mereu mai mulţi lumea s-o înşele
predicînd despre-adevăr, mint cu neruşine
şi de larma gurii lor uliţele-s pline.
Vin prorocii mincinoşi - şi-orice întrebare
o răstoarnă prefăcut gura-nşelătoare
pe toţi ochii lumii pun palma blestemată
iată corul lor nebun lumea cum o-mbată.
Vin prorocii mincinoşi tot mai cu-ndrăzneală
luptă contra lui Hristos duhul lor cu fală
şi toţi cei ce n-au primit Adevărul dulce
dup-a lor minciuni la iad gloată se vor duce.
... Vin prorocii mincinoşi - suflete smerite
depărtaţi-vă de ei căile grăbite
căci curînd în fruntea lor vine Răul care
numai Domnu-l va zdrobi cu a Lui suflare!