Dacă-ajunge pân-la tine

Dacă-ajunge pîn-la tine vreo chemare-a lui Hristos n-o opri - ci mai departe du-o şi-altui păcătos. Dacă-ajunge pîn-la tine vreun bine de-orice fel nu-l opri, du-l şi la altul să se bucure şi el. Dacă-ajunge pîn-la tine vreo cîntare şi-un cuvînt dă-le şi tu mai departe ca pe-un rod din Duhul Sfînt. Să nu poţi opri la tine nici un bine ce-ai primit fă-l să meargă mai departe căci aşa e rînduit. Fericit cel ce trimite mai departe-un bine-ales mai punînd şi de la sine partea lui la cel trimes. Cînd se vor alege toate la Dreptatea cea de-Apoi se va spune-n orice bine cît a fost şi de la noi!