Când spui “Femeia”

Cînd spui Femeia, ai spus Mama, ai spus Soţia, Fiica, Sora şi-ai spus fiinţa cea mai scumpă şi mai iubită tuturora şi-ai spus Iubirea şi Căldura şi Frumseţea-fără care, ar fi-un pustiu şi-ar fi-ntuneric şi-ar fi-o tristeţe tot, - sub soare. Ce gol şi ce singurătate era în cele şase zile cînd nu era în Rai Femeia, - pe toate luminîndu-i-le iar cînd a fost făcută - dulce, ca dintr-un vis, ca dintr-o rană ce minunată întregire le-a dat fiinţa-i diafană. E-adevărat că prin Femeie a mai venit şi întristarea dar fără ea n-ar fi viaţa şi n-ar fi binecuvîntarea n-ar fi cîntarea, nici sărutul, nici dor, nici lacrimă, - sub stele şi ce-ar fi lumea fără-acestea şi ce-ar fi viaţa fără ele? Să-L binecuvîntezi pe Domnul şi mulţumeşte-I c-a făcut-o iar faţa mamei şi-a soţiei cuprinde-o dulce şi sărut-o pe fruntea sorei şi-a fetiţei, fă semnul binecuvîntării cu mîngîierea cea mai sfîntă a bucuriei şi-a cîntării. N-o întristaţi, - ci mîngîiaţi-o şi ajutaţi-o cu iubire să-şi ducă sarcina şi crucea frumos şi ea spre mîntuire căci cînd ea plînge toate-toate sînt chinuite şi-ntristate iar cînd zîmbeşte ea, - ce cîntec şi ce lumină vine-n toate. ... Fii binecuvîntată dulce şi scumpă mamă şi soţie şi sora şi fetiţa noastră, - fiţi fericite pe vecie cu lacrimi sărutăm obrajii şi ochii voştri-n sărbătoare şi-ntreagă dragostea ne-o punem pe-al vostru suflet, - ca o floare!