La Ospăţul Veşniciei

La Ospăţul Veşniciei vin pe-a razelor cărări revărsîndu-se din largul celor patru depărtări sufletele-nveşmîntate în al Curăţiei in strălucind în oglindirea Feţei Mirelui Divin. Toţi cei ce dormeau de veacuri în tăcere aşteptînd înviaţi de-o Faţă Dulce şi treziţi de-un drag Cuvînt ies ca fulgerele albe într-un nou şi unic nins din pămînt în cer feeric umplu-al zărilor cuprins. Sus în Porţile Măririi fîlfîie Slăvitul Steag faldurile coborîndu-şi de pe turnuri pînă-n prag şi din cerul cel deasupra pînă-n cerul cel de jos şi din zare pînă-n zare - pretutindenea Hristos. Faţa Lui răsfrînge Slava peste cîte feţe vin a Lui Inimă Se-mparte fiecărui sîn deplin şi-a Lui Gură îi sărută al oricăruia obraz pe cînd Soarele Său Unic stă în veşnicu-I amiaz. ... Printre unduiri de raze cu răsfrîngeri de culori se deschide Începutul Nesfîrşitei Sărbători şi la mese nesfîrşite numai aur cristalin vin cei ce-au răbdat cu Mielul, foame şi-nchisori şi chin. Coruri veşnice de îngeri cîntă reluînd mereu cele mai nemuritoare imnuri pentru Dumnezeu şi-ntre toţi şi cu oricare şade Mirele Dorit dîndu-i fiecărui unic dragostea desăvîrşit.