Am cu viaţa un cules
Am cu viaţa un cules
şi-l strîng în fiecare seară
cum aş intra să nu mai ies
cum mi-ar fi cea din urmă oară.
De-aceea de-Adevăr mă ţin
c-o dureroasă-mbrăţişare
primindu-l chiar cînd mi-e străin
iubindu-l chiar, şi cînd mă doare.
De-aceea cu credinţă-nfrunt
oricîte-mpotriviri mi-ar creşte
cu cît mi-e chinul şi mai crunt
nădejdea dulce-mi mai plăteşte.
De-aceea cu iubire pot
zîmbi în orice răstignire
mai mult e ce primesc, ca tot
ce-mi cere-a morţii ispăşire.
De-aceea pot să înţeleg
tot ce se spune sau se tace
să caut, să iert şi să dezleg
orice cărare către pace.
Căci am cu viaţa un cules
şi vreau, cînd Domnul meu mă cheamă,
în orice zi, din rînd să ies
şi fericit să-I pot da seamă.