M-apropiu de-orice muncă
M-apropiu de-orice muncă aşa ca de-un altar
de orice suferinţă precum de-o rugăciune
m-apropiu de-orice seară aşa ca de-un hotar
la care pot în pace sfîrşitul a mi-l pune.
M-apropiu de-orice suflet de mamă ca de-un cer
din care numai lacrimi şi dragoste izvoară
m-apropiu cu-nchinare de orişice mister
în care Nepătrunsul, Prezenţa şi-o-nfăşoară.
M-apropiu de-orice lucru ca de-o fiinţă grea
de taine şi-nţelesuri atît de minunate
m-apropiu de tăcere ca de lumina cea
în care-a-nchis Iubirea comorile ei toate.
M-apropiu de-orice cruce cu Chipul lui Hristos
asemeni ca de Crucea pe Golgota nălţată
mi-apropiu de-a Lui rane sărutul dureros
cu-acelaşi sfînt cutremur de fiecare dată.
M-apropiu cu sfială de tot ce nu-nţeleg
m-apropiu cu răbdare de orişice durere,
m-apropiu cu veghere de tot ce mai culeg
în trecerea grăbită spre moarte şi-nviere.
Că-n toate mă apropiu de Tine Drag Iisus
îmbrăţişîndu-Ţi zarea iubirii nearătate
spre Ziua Nesfîrşită, în care neapus
îmi va luci-nţeleasă, frumseţea pusă-n toate.