Coboară-Te Lumină
Coboară-Te Lumină, drumeţului noptat
şi-i luminează paşii spre unde-i aşteptat.
Coboară-Te Nădejde, învinsului zdrobit
şi-i luminează valul atît de greu răzbit.
Coboară-Te Răbdare sfîrşitului amar
şi-i luminează slava învinsului calvar.
Coboară-Te Iubire străinului stingher
şi-i luminează taina sărutului din Cer.
Coboară-Te Credinţă pierdutului ateu
şi-i luminează drumul căzînd spre Dumnezeu.
Coboară-Te Iisuse spre toţi cîţi au măcar
un strop de dor să iasă din negură spre har.