Ce-nalt Ţi-araţi Tu
Ce-nalt Ţi-araţi Tu noaptea-ntinsul
nemărginirilor de stele
şi ziua cum le-ascunzi sub vălul
luminii care-l tragi pe ele!
De n-ar fi noaptea să ne-arate
a-Tale-ntinderi nesfîrşite
noi nu le-am şti nici frumuseţea
nici căile desăvîrşite.
Căci dincoace de vălul zilei
noi nu vedem decît puţina
fîşie de pămînt, pe care
ne scadem, aburind, lumina.
... Cît de nefericiţi sînt Doamne
toţi cei cu noaptea fără stele
- ei mor necunoscînd Slăvitul
Etern, de dincolo de ele!
Dar mai nefericiţi aceia
ce suferinţa nu-i îmbie
să vadă şi s-aleagă-a Slavei
întindere şi veşnicie.
Fii binecuvîntată noapte
de suferinţă şi de stele
doar tu ne faci să ştim că sîntem
mai orbi ca orbii, fără ele!