Nu-i o mai strălucită viaţă

Nu-i o mai strălucită viaţă ca-aceea ce-a rîvnit mereu chinuitoarea şi slăvita căutare a lui Dumnezeu. Nu-i o mai mulţumită viaţă ca-aceea ce-a urmat mereu cu ascultare credincioasă poruncile lui Dumnezeu. Nu-i o mai vrednică viaţă ca-aceea ce-a urcat mereu cu crucea datoriei sale cărările lui Dumnezeu. Nu-i o mai rodnică viaţă ca-aceea ce-a nălţat mereu şi începutul şi sfîrşitul oricărui an spre Dumnezeu. Nu-i o mai paşnică viaţă ca-aceea ce şi-a pus mereu şi griji şi temeri şi dorinţe în Mîinile lui Dumnezeu. Nu-i o mai odihnită viaţă ca-aceea ce-a ajuns mereu să se cuprindă prin iubire desăvîrşit în Dumnezeu.