Până când rămân părinţii
Pînă cînd rămîn părinţii
credincioşi, cu suflet tare
e-o nădejde şi de fiii
cei căzuţi în neascultare
dar cînd şi părinţii caută
căile deşertăciunii
învoind nelegiuirea
- nu-i nădejde de nici unii!
Preţuiţi pe credincioşii
ce vi-s fraţi, părinţi şi soţi
cît i-aveţi, mai e-o nădejde
cînd nu-s ei, e vai de toţi.
Pînă soţul bun rămîne
credincios şi-n suferinţă
e-o nădejde şi de soţul
cel căzut în necredinţă
dar cînd soţul bun slăbeşte
întinîndu-se-mpreună,
pentru amîndoi se pierde
orişice nădejde bună.
Pînă cînd mai este unul
credincios într-o cetate
e-o nădejde că pedeapsa
de la toţi se va abate
dar cînd nu mai este nimeni
mîinile spre Cer să-şi ţină
cine-i mai opreşte focul
şi blestemul să nu-i vină?