În cele mai frumoase

În cele mai frumoase din imnurile mele aş vrea să-nalţ cu lacrimi de viers înfiorat un grai mai plin de farmec ca tot ce-i har în ele - şi-acesta-i al Tău Nume, Iisuse Adorat. Prin cele mai curate din gîndurile mele aş vrea să urc mireasma divinului prinos a tot ce-i mai sfinţire şi mai lumină-n ele - şi-acesta-i al Tău Nume, Iisuse Preafrumos. Pe cele mai înalte din ceasurile mele aş vrea să-nscriu cu flăcări de soare strălucit cuvîntul ce s-adune tot aurul din ele - şi-acesta-i al Tău Nume, Iisuse Fericit. În veşnicele-ospeţe a-cerurilor mele aş vrea să port un singur veşmînt de in curat să-mi strălucească unic, mai mult ca tot din ele - şi-acesta-i al Tău Nume, Iisuse Minunat. În cele mai divine din visurile mele aş vrea să-mi fii eternul şi dulce raiul meu căci tot ce-i har şi soare şi strălucire-n ele e Unicul Tău Nume, Iisuse-Dumnezeu!