Sfîşierea pocăinţei

Sfîşierea pocăinţei dacă te-a născut de Sus, adîncirea-nvăţăturii vei căuta-o mai presus. Adîncirea-nvăţăturii dac-o vei căuta mereu înălţimea rugăciunii te va ţine-n Dumnezeu. Înălţimea rugăciunii dacă vei trăi-o sfînt, evanghelica credinţă vei avea-o legămînt. Evanghelica credinţă dac-o ai statornic far dragostea frăţietăţii îţi va strînge har cu har. Dragostea frăţietăţii dac-o porţi cu-adevărat, jertfa dăruirii vieţii vei-nălţa-o mai curat. Jertfa dăruirii vieţii dacă poţi s-o dai voios ai suit şi cea din urmă treaptă pînă la Hristos.