Preasfântă Maică, te privesc
Preasfîntă Maică te privesc
cu Fiul tău Dumnezeiesc
şi fericit mă minunez:
cum Îl iubeşti, cum Îl veghezi
cum te apleci spre Fiul tău
cum te uimeşti de Chipul Său,
cum legeni Scumpul tău Odor
cu-atîta dragoste şi dor...
O, cum de fericită-L culci
cîntîndu-I psalmii cei mai dulci
şi-n ceasul sfintei rugăciuni
mînuţele cum I-mpreuni...
- Oştiri cereşti Îi cîntă Sus
tu-I faci hăinuţă lui Iisus
păstori şi magi se-nchină-n prag
dar tu-L hrăneşti la sîn cu drag.
O, cum să nu-ţi cîntăm frumos
cînd faci atît pentru Hristos
cînd Îl veghezi şi-L îngrijeşti
în felul cel mai sfînt să-L creşti...
- Nainte de-a fi-al tuturor
a fost al tău Preascump Odor,
cîţi vor cinsti pe Fiu-ţi Sfînt
să te cinstească pe pămînt!