Ce ne-a-ntărit?

Ce ne-a-ntărit în lupta peste puteri de grea ce braţe mai vînjoase de zeci de ori cerea? Ce ne-a-ndemnat la cîntec şi la avînt sublim spre unde niciodată nu-ntrezăream să fim? Ce ne-a-ndemnat în lupta cu-aşa de tari duşmani c-o-ncredere ce-i numai la douăzeci de ani? Ce ne-a-ndemnat la jertfe cu-un preţ aşa de greu cum nu se poate duce decît lui Dumnezeu? Ce ne-a-ntărit pe ruguri de cazne şi scrîşniri să regăsim puterea deplinei dăruiri? Ce ne-a făcut în stare prin infernal calvar din scrum să ne renaştem de orice dată iar? Ce ne-a-ndemnat pe cruce iertînd desăvîrşit să ne rugăm de mila călăului plătit? Ce ne-a chemat să-ntoarcem de nesfîrşite ori c-o milă nesfîrşită spre cei neprimitori? Ce ne-a plecat genunchii spre ani de rugăciuni şi plînsul spre-nverzirea pierdutei uscăciuni? şi ruga spre salvarea Sodomei de la scrum şi aurul din urme pe-al slavei dulce drum şi tot ce-aveam comoară şi lucru mai de preţ jertfit pentru grăbirea Slăvitei Dimineţi? să ne topim în Soare de piept cu noaptea grea? - Iubirea doar Iisuse, iubirea, numai ea!