Când glasul de fiorul
Cînd glasul de fiorul iubirii mi-e prea plin
o, iartă-mă Tu Gîndul ce-n veci rămîi senin.
Cînd ochii în frumseţe se-nvăluie prea strîns
o, iartă-mi Taină cîntul prea umezit de plîns.
Cînd sufletu-n avînturi se-nalţă prea uitat
o, iartă-mi Tu Măsura a tot ce-i cumpărat.
Cînd marea bucurie prea goală iese-n drum
o, iartă-mi-o Tăcere şi-mbracă-mi-o în fum.
Cînd duhul prea cu teamă s-ascunde tremurînd
o, iartă-l Îndrăzneală şi-ntinde-i mîna blînd.
Cînd flacăra o clipă prea-mi creşte pe altar
o, iartă-mi-o Veghere şi-nvăluie-mi-o iar.
Cînd uit şi trec hotarul iubirii în vreun fel
o, iartă-mă Iubire şi-ntoarce-mă la el!