O, nu-i de-ajuns!

O, nu-i de-ajuns Credinţei că m-am predat cîndva se cere pîn-la moarte să nu mă las de ea. O, nu-i de-ajuns Nădejdii că m-am predat să lupt ea trebuie să-mi crească mai tare ne-ntrerupt. O, nu-i de-ajuns Iubirii că ei m-am dăruit ci vasul meu s-o poarte mai rodnic şi sfinţit. Şi din adîncul vieţii spre arderea de tot tot binele şi răul din inimă să-l scot. Şi-n setea nemaistinsă de nalt şi de frumos să mi le-aduc Luminii prinos după prinos. Să mai păstrez în mine doar scrumul lor cel sfînt ca semn al ascultării promisă-n legămînt!