O, când mă-ndemni

O, cînd mă-ndemni să cînt din nou punîndu-mi harfa-n mînă, cerescul slovelor ecou spre-al Tău lăcaş mă mînă. Cu ochii duşi mă-nalţ pe zări şi taina mă încîntă izvorul veşnicei cîntări cu unda-i mă-nveşmîntă. Aud cum cîntă strălucind Lumina Feţei Tale cum ceruri după ceruri prind acordurile Tale. Ascult uitat şi strîng să ţin lumini şi frumuseţe ce-n coruri după coruri vin şi trec în mii de feţe... - Dar cînd mă-ntorc şi-ncerc s-adun tot ce-am păstrat din soare vai, sărăcia care-o spun mă frînge şi mă doare!