Măreaţă-i Stânca Sfântă
Măreaţă-i Stînca Sfîntă din care-i dăltuit
acel ce de furtuni sau valuri nu-i clintit
acel ce-nvinge Timpul şi Tunetul cumplit
- măreaţă-i Stînca Sfîntă din care-i dăltuit.
Măreţ e Adevărul de care-i luminat
acel ce-aprinde-n alţii curajul ne-ncetat
acel ce nalţă pe-alţii spre tot ce-i minunat
- măreţ e Adevărul de care-i luminat.
Măreaţă e Lumina din care-i zămislit
acela ce-n răbdare rămîne neclintit
acel cu duhul sincer şi cugetul smerit
- măreaţă e Lumina din care-i zămislit.
Măreaţă-i Frumuseţea din care-i închegat
acel ce conştiinţa curată şi-a păstrat
acel ce-nvinge lume şi moarte şi păcat
- măreaţă-i Frumuseţea din care-i închegat!