O, dragi cântări, cu cât
O, dragi cîntări, cu cît mă sui
cu voi mai spre singurătate
cu-atît mai mult cunosc că nu-i
nimic mai scump ca voi din toate.
Cu cît cobor mai înspre lut
să-i las datornica-mi povară
cu-atît cunosc din ce-am avut
că-mi sînteţi singura comoară.
Voi mi-aţi rămas, voi sînteţi tot
avutul jertfei şi-al sudorii
voi, soli trimişi ca după Lot
m-aţi smuls din blestemul Gomorii.
- Luaţi-mă de subsuori
şi daţi-mi zările-albastre
să mă înalţ cu noii zori
spre locul veşniciei voastre.
Pe vasul care v-a purtat
o clipă-n drum spre nemurire
lăsaţi un văl îmbălsămat
de bunătate şi iubire.
Pe fruntea ce v-a găzduit
o clipă-n zborul către soare
lăsaţi sărutul strălucit
al păcii Lui nemuritoare.
Iar numelui ce v-a-nsoţit
în scurta trecere prin vreme
să-i daţi veşmîntul fericit
al unei veşnice poeme!