Tot mai lăuntru
Tot mai lăuntru îmi întorc
mereu privirea dinafară
ca orice înţeles să-i storc
din tainele ce mă-nconjoară.
Tot mai puternic simt vibrînd
necunoscute corzi în mine
cînd mă-nveşmîntă rînd pe rînd
mai nalte cugetări divine.
Tot mai uşor mă liberez
de mine însumi în ispite
cu cît mai mult mi-ndepărtez
trecutele furtuni trăite.
Şi-atunci atît de-aproape sînt
de orişicine plînge-n lume
cum am fi fraţi de-un legămînt
cum am fi fiii unei mame.
Şi-aşa de sincer pot să-mi frîng
cu alţii inima de-o jale
să-i port povara şi să plîng
cu el necazurile sale.
Şi-aşa de gata pot să mor
în orice loc şi-n orice vreme
cum n-aş avea Trecut sau Dor
sau rădăcini să mă mai cheme.