Ce crudă-i moartea!

Ce crudă-i moartea pentru-acei ce n-au murit odată ce rece cade gheaţa ei pe viaţa ne-ncercată. În ceasul ei ai ochi ţintind spre lucruri nezărite şi-auzi tăcerile vuind cuvinte-ncremenite. Şi pietre pernele se fac şi mîinile ca lutul şi toate, toate, toate tac vuieşte doar Trecutul. Şi ochii zac înceţoşaţi şi timpul se scufundă şi uiţi de cei apropiaţi şi trecerea-i profundă... - Cînd ţi se sting spre Nehotar toţi sorii vieţii tale vai ţie dacă nu-ţi răsar de Dincolo de vale. Vai ţie dacă n-ai murit nainte înc-o dată spre-a te primi desăvîrşit Lumina-ntîmpinată.